Simți un gol în stomac în fiecare seară pentru că dimineața trebuie să mergi la serviciu?

Ergo HR pornește campania BOUNCE BACK YOUR CAREER care te ajută să găsești jobul potrivit cu misiunea ta, nu doar cu CV-ul tău.

În ultimii ani am interacționat cu mulți oameni care păreau să fie nemulțumiți de jobul lor. Ne-am dat silința să le găsim postul pe care și-l doresc și pentru care sunt pregătiți, însă de multe ori rezultatele au fost doar pe termen scurt sau mediu.
Concret, am întâlnit persoane care se întorceau la noi după un an sau doi. Ne mulțumeau că au găsit un serviciu mai bun, spuneau că salariul și programul sunt în regulă, dar tot simțeau că nu știu încotro s-o ia cu viața și cariera lor.
Dacă ți s-a întâmplat și ție să ai un job bun și adaptat calificării tale, să câștigi decent, dar ai simțit că CEVA LIPSEȘTE, atunci probabil că știi despre ce îți scriem acum. Am vrea să știi că e ok să vrei mai mult de la viața ta și să țintești tot mai sus, dar uneori salturile laterale te aduc mai aproape de ceea ce dorești. Ce sens ar mai avea viața noastră dacă zilnic ne-am trezi de dimineață ca să ne întâlnim cu „un șef fără chef și o muncă stabilă”, așa cum zic versurile unei piese celebre? : )

Tu ce îți dorești, practic, de la tine și de la cariera ta?

Atunci când cauți un job sau vrei să-ți clădești o carieră contează mult să știi încotro vrei să mergi. E ca atunci când te pregătești să mergi în concediu, iar destinația e clară: ai rezervat cazarea, biletele sunt luate, mai trebuie doar să te „împachetezi”. : )

Atunci când „destinația” ta profesională nu e clară, e normal să simți neîmplinire, frustrare și nefericire la jobul pe care îl ai. Cine nu ar simți tristețe dacă ar ști că are un loc de muncă doar ca să-și câștige salariul și să-și plătească facturile fără nicio satisfacție în plus?

Iată ce ce pornim acum proiectul BOUNCE BACK YOUR CAREER prin care îți oferim coaching profesional. Dar nu oricum.

BOUNCE BACK YOUR CAREER te ajută, mai exact, să-ți identifici pasiunile, valorile, misiunea și nevoile pe care viitorul job ar putea să ți le îndeplinească. Concret, noi discutăm cu tine ca OM, NU cu CV-ul tău și NU doar cu niște informații reci care apar scrise pe două pagini.

Vorbim cu OAMENI, nu cu CV-uri. Te ajutăm să-ți adaptezi cariera la nevoile tale, nu doar la experiența și diplomele pe care le ai.

BOUNCE BACK YOUR CAREER e pentru tine dacă:

- Ești nefericit la jobul pe care îl ai: cu task-urile pe care le presupune și ceea ce faci zilnic
- Simți că nu te regăsești în activitățile pe care le desfășori
- Cauți un job, dar nimic din ceea ce găsești nu e cum ți-ai dori
- Nu reușești să mergi la interviuri sau nu ești chemat la interviuri
- Nu-ți găsești locul din punct de vedere profesional
- Nu știi ce vrei să faci și ce ți s-ar potrivi
- Te temi că nu ai șanse să prinzi un job în domeniul pe care-l dorești
- Ești mamă și nu-ți găsești job după concediul de maternitate
- Ai renunțat la job și nu reușești să-ți găsești alt loc de muncă.

Ne adresăm și indecișilor.
Mai exact, ne adresăm ție dacă nu ești sigur pe ce drum vrei să pășești. Ești nemulțumit de jobul tău, vrei să-l schimbi, dar nu știi încotro s-o iei.

Dacă simți că ești la răscruce, te ajutăm să-ți croiești drumul cât mai eficient.

Iată ce-ți oferim:

  1. Te cunoști mai bine. Credem că, înainte de toate, trebuie să știi cât mai multe despre tine și să conștientizezi cine ești, ce vrei, ce așteptări ai, ce te motivează, ce nevoi ai. Autocunoașterea e primul pas.
  2. Te dezvolți coerent – optimizăm împreună CV-ul, gândim o strategie cu cap și coadă pe care să o poți urmări.
  3. Te ajutăm să cauți mai eficient un loc de muncă. Îți spunem cum și unde poți găsi oportunități pentru tine. Dacă avem noi posturi disponibile în cel domeniu, vei fi printre primii care află.
  4. Formulezi o strategie logică, în concordanță cu valorile tale personale, fără așteptări extreme care te va ajuta să progresezi pe calea pe care ți-o dorești.
  5. Înveți strategii de studiere pentru eventuale cursuri și alegi ce ți se potrivește.

Un om mai sigur. Care știe cine e, ce vrea, unde să caute și ce mai trebuie să facă (specializări, cursuri, stagii de voluntariat) ca să ajungă acolo unde își dorește.
E nevoie de implicarea ta completă astfel încât să ajungem la rezultate.

Te ajutăm să fii un om mai sigur care știe ce vrea, unde să ajungă și ce pași să urmeze ca să-și îndeplinească scopul propus.

Vom lucra cu maxim 15-20 de persoane.
Nu țintim mai mult pentru că e un program în care lucrăm aplicat pe nevoile fiecărui om în parte.

Nu e ceva standardizat, e 100% personalizat și adaptat nevoilor tale.

Iată ce primești dacă intri în program:
- Evaluare psihologică personalizată și complexă: vei cunoaște care sunt punctele tale tari și cele slabe, ce poți să faci ca să fii mai performant și mai competitiv.
- Adaptare pe termen lung cu scopuri de carieră.
- Planificare în carieră: afli ce ar trebui să înveți (dacă e cazul), ce urmează, îți definești scopuri în domenii extra-job, actualizăm împreună CV-ului, afli cum îți poți crește starea de wellbeing.
- Scopuri și abordări raționale, strategii de rezistență în fața posibilelor eșecuri.

Rezultatul final e că afli cum să-ți croiești drumul mai eficient, cauți jobul pe care îl dorești, te cunoști în detaliu cu plusuri și minusuri, ai un CV optimizat și o strategie coerentă.

Întregul proces va fi coordonat de Eszter Marschalkó, psiholog organizațional și specialist HR.
Eszter e ownerul Ergo HR și e un om pasionat să găsească omul potrivit la locul potrivit.

A absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Specializarea Psihologie, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2005. După absolvire a început să lucreze în cadrul unor firme și organizații și a ales să se specializeze în Psihologia Muncii și Psihologie Organizațională.

Astfel, a câștigat experiență în aplicarea practică a psihologiei în diferite proiecte de dezvoltare personală, selecție, traninguri, orientare în carieră și consultanță specializată. A lucrat cu diverse companii din variate arii de activitate, ca psiholog autonom.

Interesele ei profesionale sunt legate de predictibilitate comportamentală, diferențe în personalitate, identitate și comportamentul autoreglator.

A derulat diferite studii pe studenți neperformanți și studenți eminenți în cadrul diferitelor facultăți pentru că a vrut să afle cum pot aceștia să atingă performanța.

Astfel, Eszter a dorit să identifice deprinderi și abilități transferabile între contexte. Scopul ei este să dezvolte și să planifice programe de intervenție complexe pentru studenți neperformanți și pentru angajați care se află într-un impas profesional.

Eszter lucrează în domeniu de 14 ani, e doctor în psihologie, a lucrat cu peste 20 de firme și a ajutat sute de oameni să-și găsească un job.

Eszter Marschalkó

Eszter Marschalkó

Coaching profesional adaptat pentru tine

Dacă vrei să-ți clarifici și să-ți găsești drumul, te așteptăm în program.

Completează formularul de mai jos și înscrie-te.

Noi te vom contacta, iar apoi vom stabili când ne vedem.

Activitatea se va desfășura în decurs de 3 luni și va fi adaptată programului tău. 40% dintre sesiuni vor fi de grup, iar 60% - individuale. În total, e vorba despre 30 de ore.

În septembrie începem cu inițierea de grup, apoi va urma activitatea individuală și vom încheia cu o activitate de grup, înainte de 20 decembrie 2019.

Toate întâlnirile vor avea loc în Cluj-Napoca, în cartierul Grigorescu, pe strada Franz Liszt numărul 30, la sediul Ergo HR.

Am gândit programul Bounce Back your Career ca pe un program personalizat pe nevoile fiecărui participant. Am observat că nevoile sunt foarte diferite. Astfel că vom veni cu o propunere de număr de ore/tarif care să fie în concordanță cu nevoile celor care vor să intre în program. Aceste nevoi le stabilim împreună în cadrul unei discuții 1 la 1. Orientativ, programul va dura minim 20-30 ore și va avea un tarif estimat de 900-1.300 lei (în funcție de numărul de ore alocate).

Înscrierile sunt deschise aici:

Scroll to top